Polițiștii de frontieră sătmăreni au descoperit, la controlul de frontieră, pe sensul de intrare în România, un permis de conducere fals.
Cel aflat la volanul mașinii - un cetățean moldovean, în vârstă de 21 de ani, - este cercetat penal.
Duminică, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în R. Moldova. Polițiștii care au efectuat controlul documentelor i-au solicitat tânărului și permisul de conducere.
La verificarea documentului, au constatat că permisul prezentat la control, cu însemnele autorităților din R. Moldova, nu este un document autentic, pentru că nu îndeplinește condițiile de formă și de fond.
În acest caz, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și conducere fără permis.