Astfel, pentru a preîntâmpina situațiile nedorite, a fost pus la dispoziția vârstnicilor singuri, care nu se pot deplasa, un număr unic de telefon unde pot solicita ajutor: 0748109853.
Seniorii pot solicita ajutor pentru achiziționarea unor medicamente, deplasarea la medic, cumpărarea unor alimente de primă necesitate, plata facturilor.
”Venim în întâmpinarea nevoilor seniorilor noştri din comunitate care sunt singuri și fără aparținători și în colaborare cu Crucea Roșie Satu Mare să ajutăm cât mai multe persoane care nu se pot deplasa sau care suferă de boli grave, iar deplasarea pe timp de caniculă le-ar pune în pericol viața. Ne referim la seniori aflați în situații grave, care au nevoie de sprijinul comunității pentru a se descurca”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.