În fapt, persoana în cauză, după ce a fost oprită în trafic de echipajul de poliție rutieră pentru încălcarea unor reguli la regimul rutier, a căror sancțiune complementară consta în suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 60 de zile, le-a oferit acestora suma de 50 de euro și, ulterior, a promis suma de 100 de euro pentru ca polițiștii să nu aplice măsurile contravenționale.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto.
Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Satu Mare au procedat la constatarea infracțiunii flagrante, cercetările fiind continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.