În principal, primarul a vorbit despre proiectele începute de vechea administrație a municipiului, dar care s-au finalizat în mandatul său. E vorba despre deschiderea magazinului Dedeman, inaugurarea Teatrului de Nord, predarea a peste 70 de locuințe ANL etc.
De asemenea, s-a lăudat că a scăzut impozitul la 0,7%, omițând să specifice că nu a ascultat vocea sătmărenilor care au cerut clar și răspicat scăderea impozitului la 0,2%. După cinci luni de mandat au realizat o pagină de facebook a Primăriei, însă azi, conducerea Primăriei nu a spus nimic despre faptul că site-ul Primăriei funcționează din trei în trei zile.
Despre ”Planurile pe 2017”, primarul a spus că le va prezenta la începutul anului 2017 în cadrul unei conferințe de presă.
”Raportul la 6 luni de mandat”, întocmit de Primăria Satu Mare.