pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Marș împotriva violenței domestice organizat de Protecția Copilului Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

25 noiembrie este Ziua Internațională Împotriva Violenței Domestice. 

Vineri, 24 noiembrie, după masa, cu acest prilej Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Satu Mare, așa cum a procedat și în anii trecuți, a organizat o amplă manifestare în centrul orașului, în vederea conștientizării existenței acestui fenomen, pentru prevenirea și combaterea sa și nu în ultimul rând, pentru a-și exprima solidaritatea față de toți cei care suferă din cauza agresiunii în familie, respectiv, pentru a aduce un omagiu victimelor violenței domestice, care au suferit în tăcere și au plecat mult prea devreme dintre noi.  
Ziua Internațională Împotriva Violenței Domestice sau Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor a fost instituită de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 2000 (Rezoluția nr. A / RES / 54/134). Data este aleasă pentru a comemora asasinarea violentă a trei dintre surorile Mirabal, care au fost ucise în Republica Dominicană în 25 noiembrie 1960, în timpul dictaturii lui Rafael Trujillo. În rezoluția sa, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a invitat guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale să organizeze evenimente în această zi pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor. Secretarul General al ONU în mesajele sale 2004-2005. spune că violența împotriva femeilor este extrem de răspândită, inerentă tuturor culturilor și afectează femeile, indiferent de rasă, bogăție, origine.
Prezența violenței domestice, dar și sexuale sunt în continuă creștere în România, arată datele însumate la nivel național. După cum reiese din statistica IGPR, în anul 2022 au fost 90.174 de intervenții în cazuri de violență domestică și s-au emis 12.972 de ordine de protecție provizorii. La nivel european, două din 10 femei au suferit violență fizică și/sau sexuală din partea unui partener, iar 3 din 10 – din partea unui membru al familiei. În UE, 10 din 20 de femei au fost victimele unei hărțuiri sexuale. 
În acest context, multă lume își pune întrebarea: „Dar ce legătură are Protecția Copilului cu femeile bătute de partenerii lor?” Răspunsul e simplu: Într-o familie infectată de violență nu poate crește un copil sănătos. Acolo unde mama suferă, suferă și copilul. Chiar dacă violența are loc în lipsa copilului, el vede și simte că mama e tristă, că pe mama o doare ceva și nu înțelege ce se petrece în jurul lui. Dar rare ori se întâmplă ca agresiunea să se petreacă în secret. De multe ori, alături de mamă este terorizat și copilul: este marginalizat, bătut, trebuie să respecte reguli inumane, sau chiar ucis de agresor.
Prin aceste acțiuni, atât DGASPC Satu Mare, cât și toate instituțiile și ONG-urile care au participat la evenimentul de vineri sau au organizat manifestări similare doresc să sprijine și să susțină victimele violenței domestice și/sau sexuale ca ele să fie crezute și tratate cu atenție și respect atunci când raportează o faptă. În plus, se dorește ca agresorii să fie pedepsiți de lege, în vreme ce copiii victime sau martori ai violenței domestice să poată fi protejați de instituțiile statului. De asemenea, organizatorii atrag atenția că femeile ezită să raporteze cazurile de violență sau hărțuire din cauza stigmatului social și al faptului că serviciile de sprijin nu sunt complet adaptate contextului traumatic al victimelor. 
Evenimentul organizat de DGASPC Satu Mare a început cu un scurt discurs, prin care d-na director general Mariana Dragoș a vorbit, într-un limbaj cât mai accesibil tuturor celor prezenți (inclusiv elevi de liceu) despre violența domestică și de imensa suferință pe care o provoacă acest fenomen, de urmările sale imediate, respectiv pe termen lung.
D-na Felicia Hrihorișan, reprezentanta IPJ Satu Mare s-a adresat în primul rând tinerilor prezenți, arătându-le că o relație frumoasă de iubire se poate construi numai în poziție de egalitate între parteneri. Printre cei care au onorat invitația la eveniment se număra și vicepreședintele Consiliului Județean, d-na Cornea Lenuța Titiana, precum și numeroși reprezentanți ai instituțiilor și ONG-urilor din județ. Au fost invitați la eveniment conducerea și angajații: Inspectoratului Județean de Poliție, Poliției Municipale, Poliției Locale, Jandarmeriei, Primăriei Satu Mare, Prefecturii, Spitalului Județean, CPECA, ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Satu Mare, Inspectoratului Școlar, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Satu Mare, ONG-urilor, școlilor, precum și toți sătmărenii care au dorit să se alăture acestei cauze nobile.
Apoi, după un moment de reculegere păstrat în memoria victimelor violenței în familie, care au părăsit lumea celor vii în urma agresiunii unui partener violent, participanții au pornit într-un marș pe Aleea Corneliu Coposu. Frigul, vântul și ploaia nu i-a împiedicat să-și dea glas compasiunii lor față de cei care suferă din din cauza violenței în familie, încurajându-i să-și îmbunătățească viața, pentru că nu sunt singuri, există sprijin.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii