Ordin de protecție provizoriu emis pe numele unui bărbat.
La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare-Secția Valea Vinului au fost sesizați de către o femeie, de 73 de ani, domiciliată în comuna Crucișor, despre faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, ar fi fost agresată fizic de către soțul său.
Față de bărbatul de 77 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta are obligația de a păstra o distanță minimă de 100 de metri față de femeie și de domiciliu.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.