La prezentarea la centrul militar, cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în calitate de rezervist voluntar vor completa o cerere de înscriere și vor prezenta următoarele documente:
-
actul de identitate, în original şi în copie;
-
certificat de naștere, în original şi în copie;
-
certificatul de cazier judiciar, eliberat cu maxim şase luni înainte de data depunerii;
-
acte de studii şi/sau alte documente care atestă alte competenţe dobândite în viaţa civilă, în original şi în copie;
-
permisul de conducere valabil, eliberat de către autoritățile române, în original şi în copie, dacă este cazul, pentru candidaţii fără pregătire militară, dacă îndeplinirea atribuţiilor postului pentru care candidează presupune conducerea tehnicii specifice;
-
livretul militar, în original şi în copie, dacă este cazul, numai pentru cei care deţin calitatea de rezervist;
-
dosar de carton cu șină.
Odată cu adoptarea Legii nr. 115/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 468, Partea I, din 05.05.2021, respectiv republicarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviștilor voluntari în Monitorul Oficial al României nr. 603, Partea I, din 17.06.2021, au intrat în vigoare o serie de măsuri care au ca scop creșterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, dintre care cele mai semnificative sunt:
-
creșterea cuantumului remuneraţiei acordate în perioada în care rezerviştii voluntari nu participă la instruire sau la misiuni, de la 10% la 30 % din solda de funcţie, la care se adăugă solda gradului deţinut;
-
creșterea cuantumului indemnizației de instalare, prin adăugarea la solda de funcţie, a gradațiilor și a soldei de comandă, pe lângă solda de grad;
-
eliminarea obligației privind restituirea cheltuielilor de recrutare şi selecţie, în situația nesemnării/ nefinalizării contractului;
-
eliminarea limitărilor privind plecarea rezerviștilor voluntari în străinătate;
-
crearea posibilității repartizării în funcție, fără a mai susține probele de selecție, a rezerviștilor proveniți din cadre militare în activitate și soldați/gradați profesioniști, în primul an de la trecerea în rezervă.
Beneficiile calității de rezervist voluntar în Armata României sunt multiple, printre cele mai importante regăsindu-se:
-
posibilitatea promovării în corpul militarilor activi;
-
posibilitatea continuării dezvoltării și promovării în cariera civilă cu invazivitate minimă din parte Ministerul Apărării Naționale;
-
crearea unui venit suplimentar stabil, care generează și contribuție la sistemul public de pensii, la sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi la sistemul asigurărilor de şomaj;
-
desfășurarea activităților specifice de pregătire militară, incluzând trageri de luptă și programe de instruire tactică și de specialitate, la standarde înalte și cu echipamente moderne;
-
dreptul la măsuri de protecţie socială, asistenţă medicală şi medicamente gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în condiţiile plăţii contribuţiei stabilite de lege;
-
lucrul într-un mediu profesionist, riguros și disciplinat, cu resursă umană de înaltă calitate.
Detalii suplimentare pot fi obținute la tel. 0261717123 sau 0261716513.