Vremea/prognoza meteo săptămâna 5-11 februarie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
O abatere termică pozitivă mai accentuată va fi în regiunile extracarpatice.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Munților Apuseni și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, precum și în regiunile nord-vestice. Va fi deficitar în cele sudice și sud-estice. În rest, va fi în general apropiat de cel normal.
Vremea/prognoza meteo săptămâna 12-18 februarie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului.
Vremea/prognoza meteo săptămâna 19-25 februarie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice, iar în rest temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va avea o tendință ușor excedentară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în extremitatea de sud-est a teritoriului.
Vremea/prognoza meteo săptămâna 26 februarie – 4 martie
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.