În această săptămână, inspectorii de specialitate din cadrul Serviciului Sănătate și Bunăstare animală au efectuat un număr de 87 controale în exploatații profesionale și non profesionale din județul Satu Mare.
În urma acestor controale au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.400 lei unor crescători particulari de animale din localitățile Crucișor și Pomi pentru introducerea fără documente de animale noi în efectivele existente.
DSVSA Satu Mare a intensificat frecvența controalelor oficiale pentru respectarea strictă a măsurilor de biosecuritate, în întreg sectorul avicol, în contextul evoluției la nivel internațional a gripei aviare înalt patogene.