La sosirea echipajelor la locul intervenției, incendiul se manifesta violent la nivelul a două acoperișuri (anexe gospodărești).
În urma intervenției operative a pompierilor, incendiul a fost localizat, limitat și lichidat înaintea propagării acestuia la casa de locuit și la casa din vecinătate, aflată în imediata apropiere. Totodată au fost extrase și două butelii cu gaz care puteau produce o deflagrație.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită că fiind scurtcircuit electric, împrejurarea determinantă fiind conductor electric defect.
Secția de Pompieri Negrești-Oaș a intervenit în jurul orei 05:00 dimineața pentru lichidarea unui incendiu la o casa de locuit.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la nivelul acoperișului cu posibilitate de propagare la casa de locuit și anexele alăturate.
Pompierii au localizat incendiul, evacuând de urgență patru butelii de gaz care se aflau în interiorul locuinței, limitând astfel efectele unei situații de risc, care se putea produce.
În urma incendiului a ars o suprafață de 80 mp din acoperișul gospodăriei afectate existând doar pagube materiale.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jar sau scânteie produs de un corp de încălzire improvizat.