Acționând în zonele care au cunoscut un aflux important de persoane, respectiv lăcaşurile de cult unde au avut loc manifestări religioase și locațiile în care s-au desfășurat manifestări de tip cultural-artistice, ori în zonele de agrement, polițiștii care au asigurat menținerea unui climat de siguranță civică, au aplicat pentru abateri de la legislația incidentă încălcării normelor de convieţuire socială, 186 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 39.000 lei.
O atenție deosebită a fost acordată traficului rutier, polițiștii rutieri acționând în puncte fixe de control instituite pe tronsoanele adiacente zonelor de manifestări, cât și în patrulări pe sectoare de drum prestabilite, pentru ca cetățenii să se deplaseze spre zonele de interes și să se întoarcă acasă în condiții cât mai sigure. În acest context, pentru abateri de la normele rutiere, au fost aplicate în această perioadă 424 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 50.000 lei și au fost ridicate, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 17 permise de conducere.
De exemplu, în data de 14.08.2016, la ora 23:50, a fost identificat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Satu Mare, pe DN19, pe raza localității Ardud, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat pentru acesta o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un alt conducător auto, de 30 de ani din Satu Mare a fost identificat în data de 15.08.2016 la ora 01.40, conducând un autoturism pe b-dul Lucian Blaga în aceleași circumstanțe. Aparatul etilotest a indicat în acest caz o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot în cursul zilei de ieri a fost identificată în trafic pe raza comunei Beltiug, o conducătoare auto de 37 de ani din localitate, pentru care aparatul etilotest a relevat o valoare a concentrației alcoolice de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În toate cazurile au fost întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.