pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Polițiștii sătmăreni au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 lei, în minivacanța de Rusalii

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În perioada 22-24 iunie, peste 300 de polițiști au acționat, pe întreaga rază a județului Satu Mare, astfel încât minivacanța de Rusalii să fie sărbătorită în siguranță. 

Polițiștii sătmăreni au acționat în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naționale, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranță publică.
În această perioadă, polițiștii au intervenit la peste 158 de evenimente, dintre care 141 au fost sesizate prin 112. 
Au fost sesizate 40 de infracțiuni, dintre care 20 contra persoanei, 10 contra patrimoniului, 4  infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 6 infracțiuni de altă natură. De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 4 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni.
Polițiștii au aplicat peste 650 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 lei, în cadrul celor 31 de acțiuni organizate la nivelul județului Satu Mare. Ca măsuri complementare, au fost reținute 31 de permise de conducere, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 17 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și 4 pentru comiterea altor contravenții la regimul circulației. Totodată au fost retrase 11 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.
Polițiștii vor continua acțiunile și în perioada următoare, pentru prevenirea faptelor antisociale cât și în vederea asigurării ordinii și liniștii publice. Polițiștii rutieri acționează cu prioritate pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, folosind toate echipamentele de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare a autovehiculelor din dotarea poliției, precum și dispozitivele omologate pentru depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii sătmăreni doresc să mulțumească tuturor cetățenilor care au înțeles și perceput mesajul transmis de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare și, totodată, pentru contribuția pe care au adus-o liniștii sociale în perioada acestei minivacanțe.
Dorim ca fiecare locuitor al județului Satu Mare să adopte și în viitor, un comportament benefic atât pentru sine, cât și pentru cei din jur, astfel încât conviețuirea să fie una plăcută și sigură pentru fiecare dintre noi.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii