Un bărbat și o femeie de 60 de ani din Săcășeni răniți într-un accident produs în județul Bihor

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Două autovehicule implicate într-un accident rutier. 

La data de 21 august a.c., la ora 15.21, polițiștii Biroului Rutier Marghita au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19/B, în localitatea Olosig, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri din Marghita, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat de 65 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.19/B, în localitatea Olosig, județul Bihor, înspre localitatea Săcueni, județul Bihor, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, într-o curbă la dreapta, cu vizibilitate sub 50 de metri, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns parțial pe sensul opus de circulație, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autobuz, condus din sens opus, de un bărbat de 29 de ani, din Olosig, județul Bihor.
În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului și o femeie de 60 de ani, din comuna Săcășeni, județul Satu Mare, pasageră în același vehicul, au suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital.
Ambii conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar bărbatul care conducea autobuzul a fost testat preliminar și cu aparatura drugtest din dotare, rezultatul fiind negativ. 
Polițiștii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Marghita, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii