Percheziții într-un dosar penal de înșelăciune cu creditori.
Astăzi, 24 octombrie, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal privind infracțiuni de înșelăciune.
Perchezițiile s-au desfășurat la sediul unei societăți comerciale, din județul Satu Mare, ce are ca obiect de activitate comercializarea pieselor auto, respectiv domiciliul administratorului.
Din investigații a rezultat faptul că, în cursul anului curent, persoana cercetată ar fi înstrăinat bunurile societății, ulterior, solicitând intrarea în insolvență a firmei, respectiv a falimentului, fără achitarea către creditor a debitelor existente.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate documente contabile și mai multe bunuri cu valoare probatorie, în vederea stabilirii întregului prejudiciu cauzat în dauna creditorului.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare, Serviciului Criminalistic și Poliției Municipiului Satu Mare.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale și tragerii la răspundere a persoanei cercetate.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.