Pompierii din cadrul Secției de Negrești-Oaș intervin la un accident rutier produs între două autoturisme în localitatea Vama.
La fața locului s-au deplasat 8 cadre militare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
În sprijin a fost solicitat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Satu Mare.
În urma îngrijirilor acordate la fața locului, două persoane, un minor și mama acestuia au fost transportați la CPU Negrești-Oaș.
Pompierii militari au intervenit în continuare pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.