Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de vânt puternic, respectiv viscol la munte. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ în weekend și vor fi ploi la altitudini mai mici și ninsori la munte.
Se va depune nou strat de zăpadă.
Informare meteo: de vineri, 10 ianuarie, ora 6.00 până sâmbătă, 11 ianuarie, ora 10.00 – precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte
În intervalul menționat, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, mai ales sub formă de ploaie în zona joasă din Banat, Crișana și Moldova. Vor fi precipitații mixte în Maramureș și Transilvania.
În zonele de deal și munte vor fi predominant ninsori și se va depune strat nou de zăpadă.
În celelalte regiuni vor fi ploi slabe și doar pe alocuri lapoviță sau ninsoare.
Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, vineri (10 ianuarie) în vestul, nord-vestul și centrul țării. Sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni, iar minimele vor deveni preponderent negative.
Atenționare Cod Galben: vineri, 10 ianuarie, orele 6.00-14.00 – intensificări ale vântului, viscol la munte
Local și temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-60 km/h în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și vestul Olteniei.
În Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70-80 km/h și va fi viscol.
Atenționare Cod Galben: vineri, 10 ianuarie, orele 14.00-23.00 – intensificări ale vântului, viscol la munte
Vântul va prezenta intensificări cu viteze de 50-70 km/h în sudul Banatului, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei și sud-vestul Munteniei.
La munte, mai ales la altitudini mari, rafalele vor depăși 70-90 km/h și va fi viscol.
În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie) vor mai fi intensificări ale vântului, cu viteze de 40-50 km/h la munte, precum și în sudul și estul teritoriului