Mani Gyenes continuă parcursul bun la Dakar Rally 2025 încheind prima partea a celei mai dificile competiții de rally-raid din lume cu o nouă clasare pe podium la clasa fără asistență tehnică - Original by Motul și pe locul 29 în clasamentul general al motocicliștilor.
Pilotul sătmărean a câştigat etapa a cincea la Original by Motul, etapă ce a făcut parte din proba maraton (fără asistență tehnică la final de zi) începută miercuri, 8 ianuarie, desfăşurată joi între localităţile saudite Al Ula şi Ha'il, însă a primt o nouă penalizare, de această dată de 2 minute, coborând astfel pe poziția secundă, la un minut și 53 secunde în spatele cehului JAROMIR ROMANCIK (05h 25' 46''). Al treilea a ajuns francezul BENJAMIN MELOT, cu o întârziere de 04 minute și 47 secunde față de câștigătorul de etapă. De altfel, riderul sătmărean este la al cincilea podium din tot atâtea etape desfășurate. Mani conduce în clasamentul Original by Motul și în urma rezultatului de astăzi și-a mărit avansul față de ocupantul locului secund, BENJAMIN MELOT, la peste 13 minute (13' 16''). Pe locul trei se clasează belgianul JEROME MARTINY, la peste 58 minute de Gyenes.
În clasamentul general al motocicliștilor, Emanuel Gyenes a mai urcat un loc și încheia prima jumătate a concursului pe locul 27, cu o întârziere de 03h 18' 30'' față de liderul clasamentului australianul Daniel Sanders (KTM), sosit al 12-lea în etapa de astăzi, urmat de spaniolul Tosha Schareina (Honda), la 06 min 52 sec, după ce a fost al şaptelea în etapa a cincea, şi de botswanezul Ross Branch (Hero), la 17 min 38 sec, clasat pe patru astăzi. Luciano Benavides a urcat pe locul 7 după această victorie.
Vineri, 10 februarie, va fi zi de pauză, iar cursa se va relua sâmbătă, cu etapa a şasea, Ha'il - Al Duwadimi (606 km probă specială).
La clasa Auto, echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah - Edouard Boulanger a fost declarat câștigător la finalul probei cronometrate, însă cei doi au primit o penalizare de 10 minute (pentru lipsa unei roți de rezervă) și au terminat etapa a cincea cu al doilea timp, la diferență de doar o secundă față de câștigător (Seth Quintero - Dennis Zenz, Toyota Gazoo Racing). În urma rezultatului de astăzi, echipajul Dacia Sandriders urcă 3 poziții în clasamentul genereal provizoriu (locul al patrulea).