pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Delegație sătmăreană, în Germania

În perioada 13-19 septembrie 2016 prefectul Radu Bud se află în delegaţie în Germania, la invitaţia prefectului districtului Ostalb, landul Baden-Wurttemberg.
Delegaţia este una comună cu preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, respectiv o parte dintre consilierii judeţeni şi reprezentanţi ai mediului de afaceri sătmărean.
Delegaţia sătmăreană a fost primită miercuri, 14 septembrie 2016, la cina oficială în Läuterhäusle, oraşul german Aalen. Joi, 15 septembrie 2016, delegaţia a participat la conferința de prezentare a județului Ostalb și la ședința cu subiectul ”Cooperarea și parteneriatul între cele două județe” la sediul Instituției Prefectului din Ostalbkreis, apoi a efectuat o vizită la compania MAPAL, acolo unde a fost prezentat sistemul educațional pentru formare profesională duală, o temă de mare interes pentru judeţul Satu Mare.
Vineri, 16 septembrie 2016, delegaţia a fost primită la Primăria Orașului Schwäbisch Gmünd, unde este organizată o întâlnire cu autorităţile locale. Tot vineri, oficialii sătmăreni vor participa la o ședință la Primăria Orașului Aalen, iar seara sunt invitaţi la Fachsenfeld, la vernisajul "Jan-Hendrik Pelz" organizat de către Fundația Schloss.
Sâmbătă, 17 septembrie 2016, delegaţia se va deplasa la Ellwangen, unde va vedea castelul și muzeul, precum și proiectul EATA - Academia de Training și Transfer European, un campus educațional construit prin transformarea cazărmii Reinhardt, ca un exemplu de proiect LEADER.
În după-masa zilei de sâmbătă, 17 septembrie 2016, delegaţia va vizita lacul Bucher Stausee, unde vor avea loc discuții despre posibile proiecte LEADER, realizate împreună cu județul Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii