Polițiștii au stabilit modul în care s-a produs accidentul rutier cu două victime din Decebal

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

La data de 20  ianuarie a.c, ora 17.42 polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Decebal. 

Din primele cercetări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 42 de ani, din localitatea Decebal, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 19 în localitatea Decebal, pe fondul neadaptării vitezei ar fi pierdut controlul asupra autoturismului, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând într-un copac.

În urma impactului conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind ulterior extras de echipajele ISU Satu Mare și  transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

De asemenea, a rezultat și vătămarea unui pasager, în vârstă de 15 ani acesta fiind transportat la spital.

Conducătorul auto a fost transportat la spital, urmând a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii