pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS
  • 24 Februarie 2015

Primarul Dorel Coica: 14 polițiști locali câștigă cât șeful DITL Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

40% dintre polițiștii locali au salariul minim pe economie. Primarul Dorel Coica susține că salariile polițiștilor locali sunt foarte mici, în schimb, răspunderea foarte mare.

Acesta a precizat că există funcționari în Primăria Satu Mare care câștigă în jur de 1.000 de lei/lună, în timp ce șeful Direcției de Impozite și Taxe locale Satu Mare are un salariu echivalent cu salariile a 14 polițiști locali.
Azi, în cadrul ședinței de bilanț pe anul 2014 al Poliției locale, rezultă că instituția este în deficit de personal. Potrivit directorului instituției, Ioan Precup, la sfârșitul anului 2014 exista un deficit de 47 de cadre din care patru de conducere și 43 de execuție.
DSC 0057„Organigrama instituției noastre, prevede 150 de posturi, din care 135 funcții publice și 15 posturi pentru personal angajat pe bază de contract individual de muncă. Acestea sunt distribuite pe servicii, birouri, respectiv compartimente, fiecare fiind sub directa coordonare a directorului general, respectiv a directorului executiv. La finele anului trecut au fost ocupate 103 posturi din care funcții publice 89 și personal contractual 14”, a declarat Ioan Precup, șeful Poliției Locale Satu Mare.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii