DSVSA a gestionat 74 de focare de pestă porcină africană și 9 focare de rabie, în anul 2025

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a convocat joi, 19 martie 2026, ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia au fost analizate aspecte esențiale privind siguranța alimentară și sănătatea animalelor, precum și măsurile ce vor fi aplicate în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale.

Un punct central al ședinței l-a constituit prezentarea raportului de activitate al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, prezentat de directorul executiv Nicolae Dumuța.  

În domeniul sănătății și bunăstării animalelor, DSVSA a desfășurat un amplu program de supraveghere, prevenire și control al bolilor, fiind realizate peste 107.000 de probe analizate în laboratorul sanitar-veterinar,  44.948 de teste pentru bruceloză, 43.433 acțiuni pentru depistarea tuberculozei bovine și 25.371 teste pentru leucoza enzootică bovină. De asemenea, au fost efectuate acțiuni extinse de vaccinare, peste 36.000 de animale vaccinate antirabic, peste 42.000 de bovine și 332.000 de ovine vaccinate împotriva antraxului. 

În ceea ce privește bolile majore, în anul 2025 au fost gestionate 74 de focare de pestă porcină africană, afectând peste 44.500 de porcine, au fost identificate 9 focare de rabie respectiv au fost depistate cazuri de trichineloză în 10 exploatații. 

Pe linia siguranței alimentelor, DSVSA Satu Mare a efectuat peste 1.000 de controale oficiale în unități alimentare, au fost verificate peste 9,2 milioane de păsări, 41.917 suine și 1.901 bovine în abatoare și au fost soluționate 45 de notificări de alertă alimentară (RASSF și AAC). 

În urma controalelor, au fost aplicate 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 785.420 lei. Totodată, instituția a acordat despăgubiri în valoare de peste 6,7 milioane lei pentru pierderile cauzate de pesta porcină africană. 

Analiza prezentată de  directorul DSVSA a prins și activitatea Punctului de Inspecție la Frontieră Halmeu, un nod esențial pentru controlul sanitar-veterinar la granița externă a Uniunii Europene.

Activitatea a cuprins controlul a  62 transporturi cu animale vii, a 8.078 importuri de produse de origine animală și a  2.937 transporturi de materii prime furajere  (1.727 rutier și 1.210 feroviar). De asemenea au fost controlate  768 importuri de produse de origine non-animală,  2.345 transporturi în tranzit la intrare și 184 transporturi în tranzit la ieșire pentru produse de origine animală, 90 exporturi de produse de origine animală către țări terțe. Au fost respins la intrare în UE  1 transport (23 cabaline),  35 kg produse de origine animală au fost confiscate din bagajele călătorilor și au fost prelevate peste 500 de probe în cadrul programelor de monitorizare și control oficial. 

 

Lasă un comentariu

cba

gmz

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii