Situația operativă la frontiera de stat romano-ucraineană, din zona de responsabilitate a I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, în anul 2016, a fost complexă, fiind caracterizată prin activităţi de contrabandă, trafic cu autovehicule furate din străinătate, migraţie ilegală, trafic cu arme şi muniţii, braconaj etc.
În anul 2016, în punctele de trecere a frontierei din cadrul inspectoratului s-a înregistrat un trafic de 5.600.000 de persoane din statele membre UE care au tranzitat frontiera şi 1.615.000 de persoane din state non-UE.
De asemenea, au tranzitat frontiera peste 2.800.000 mijloace de transport.
În anul 2016, polițiștii de frontieră au întocmit 1.090 dosare penale (Satu Mare – 194, Maramureş – 399, Suceava - 497) sub aspectul săvârşirii a 1.835 infracţiuni de către 1.006 persoane.
Au fost aplicate 518 sancţiuni contravenţionale în valoare de 422.000 lei.
Valoarea totală a bunurilor confiscate în cursul anului 2016 a fost de peste 28.355.000 lei, adică 6.300.000 euro.
Situaţia detaliată pe judeţe a bunurilor confiscate se prezintă astfel:
• Satu Mare – 2.336.967 lei;
• Maramureş – 13.476.546 lei;
• Suceava - 12.542.358 lei.
Situaţia bunurilor confiscate sau indisponibilizate de către poliţiştii de frontieră în cadrul misiunilor de supraveghere şi control a frontierei de stat, se prezintă astfel:
2.301.333 pachete ţigări, 4.603 baxuri:
• Satu Mare – 138.657 pachete în valoare de 980.444 lei;
• Maramureş – 1.235.698 pachete în valaore de 11.114.572 lei;
• Suceava – 926.978 pachete în valaore de 8.266.263 lei;
266 autovehicule
163 m3 material lemnos
29 kilograme tutun
20 kg chihlimbar (valoare de 60.000 euro)
1.304 litri combustibil
527 kilograme cafea
39 bucăţi corpuri mobilier
1332 litri alcool
Migraţia ilegală
Pe linia migratiei ilegale, au fost intensificate măsurile de supraveghere şi control la frontiera de stat, care au dus la descurajarea eventualelor grupuri de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera.
La nivelul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, pe această linie de muncă au fost desfăşurate 238 acţiuni cadru proprii şi în comun cu structurile teritoriale ale Inspectoratului pentru Imigrări de pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş şi Suceava.
În urma acestor acţiuni s-au înregistrat 21 dosare de migraţie ilegală în care au fost implicaţi 29 migranţi cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei.
Totodată, a fost destructurată o grupare infracţională pe această linie fiind reţinuţi şi cercetaţi 2 cetăţeni ucraineni pentru trafic de migranţi.
Contrabanda continuă să reprezinte principalul fenomen infracţional care se manifestă la această frontieră. Ca mod de operare, cetăţenii români acţionează în complicitate cu cetăţeni ucraineni. În unele cazuri au fost depistaţi cetăţeni români, membri ai aceleaşi familii împlicaţi în activităţi de contrabandă, fiecare având rolul său în activitatea infracţională.
În anul 2016, pe linia combaterii contrabandei poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au înregistrat 553 dosare penale, fiind implicate 597 persoane, sub aspectul săvârşirii a 876 infracţiuni.
În anul 2016, au fost desfăşurate activităţi de documentare şi investigare faţă de un număr de 30 grupări infracţionale.Tot în această perioada au fost executate 27 de percheziţii domiciliare în cadrul unor acţiuni de combatere a contrabandei cu ţigări și au fost puse în executare 78 de ordonanțe de punere sub sechestru asigurator. Valoarea bunurilor puse sub sechestru se ridică la suma de 5.334.609 lei
A fost descoperită şi ridicată în vederea confiscării cantitatea de 2.301.333 pachete ţigarete de provenienţă ucraineană în valoare totală de 20.361.279 lei.
Pe timpul celor 456 evenimente de contrabandă constatate poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare în 126 de situaţii pentru somarea şi reţinerea persoanelor implicate.
*Pe linia traficului internaţional cu autoturisme furate au fost executate 26 acţiuni atât independent, cât şi împreună cu structurile de cooperare.
Ca urmare a activităţii desfăşurate au fost înregistrate 42 dosare penale, pentru săvârşirea a 51 infracţiuni de către 49 persoane, cetăţeni români şi străini.
Au fost descoperite 49 autovehicule furate din străinătate a căror valoare depăşeşte suma de 2.957.205 lei.
*Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Pe această linie de muncă au fost înregistrate 6 dosare penale pentru săvârşirea a 12 infracţiuni, în care au fost implicate 10 persoane.
Totodată, au fost descoperite şi ridicate 1.215 arme (cu aer comprimat, vânătoare etc.) și mai multe tipuri de muniție.
*În urma desfăşurării unor acţiuni specifice în 2016 au fost înregistrate 3 dosare penale pe linia combaterii braconajului, pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de către 4 persoane, cetăţeni români.
*În anul 2016 au fost înregistrate 5 dosare penale pe linia combaterii traficului cu substanţe interzise pentru comiterea a 14 de infracţiuni pe linia traficului cu substanţe interzise, de către 9 persoane.
La nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei a avut loc 113 de şedinţe şi 559 întrevederi de frontieră cu autorităţile de frontieră ale Ucrainei. Corespondenţa dintre Inspectoratul Teritorial şi Detaşamentele de Grăniceri Mukacevo şi Cernăuţi s-a transmis în ambele sensuri prin Punctul de Contact Porubne şi prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei – Solotvino. De asemenea, la frontiera cu Ungaria, au avut loc un număr de 31 de şedinţe şi 181 întrevederi de frontieră, frontieră şi s-au desfăşurat 155 de misiuni în comun cu poliţia ungară pentru supravegherea frontierei de stat.
Fenomenul contrabandei cu produse accizabile, îndeosebi tutun şi ţigări de provenienţă ucraineană, a determinat ca situaţia operativă a inspectoratului să fie deosebit de activă.
Rezultatele pozitive obţinute de inspectorat reflectă eforturile depuse de poliţiştii de frontieră atât pe linia supravegherii şi controlului trecerii frontierei de stat, cât şi pe linia combaterii criminalităţii transfrontaliere.