În data de 11.02.2017 ora 01.15, un tânăr de 17 ani din Satu Mare, a condus un autoturism pe strada Odoreului din municipiu, iar pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la schimbarea direcției de mers prin viraj la dreapta, a pierdut controlul asupra vehiculului și a intrat într-un lac secat de captare a apei.
Evenimentul s-a soldat cu vătămarea corporală ușoară a unui alt tânăr de 17 ani din Satu Mare, pasager în autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel de la volan nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Cercetările continuă pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere și vătămare corporală din culpă.
În data de 12.02.2017, în jurul orei 12:10, un tânăr de de 23 ani, din Satu Mare, a condus autoturismul proprietate privată pe strada Gheorghe Barițiu din municipiu iar în intenția de a vira la stânga, nu s-a asigurat corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 ani, din comuna Lazuri, care se afla deja angajat în depășirea autoturismului mai sus menționat.
În urma impactului, autoturismul aflat în depășire a fost proiectat într-un alt autoturism parcat în afara părții carosabile, rezultând avarierea celor trei autoturisme. O pasageră de 52 de ani domiciliată în comuna Culciu, aflată în autoturismul aflat în depășire a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.