În cursul anului 2022, în județul Satu Mare s-au produs 348 de evenimente rutiere soldate cu victime omenești, dintre care 77 de accidente grave, cu 22 mai puține decât în anul precedent și 271 de accidente ușoare(+74).
În 24 din cele 25 de accidente rutiere, produse în prima jumătate a acestui an, în care au fost implicate autoturisme cu volanul pe partea dreaptă, vina a aparținut conducătorilor acestor vehicule.
DN19 este principala zonă cu risc de accidente rutiere din județul Satu Mare, potrivit datelor transmise pentru satumarenews.ro de conducerea IPJ Satu Mare.
Inspectoratul de Poliţie Satu Mare atrage atenţia că principala cauză a accidentelor rutiere grave este traversarea prin locuri nepermise a pietonilor.
Poliţişti şi specialişti antidrog au susţinut la Liceul Tehnologic Constantin Brâncuşi activităţi de educaţie rutieră şi de prevenire a consumului de alcool şi droguri precum şi a infracţiunilor rutiere asociate acestui consum.
În această dimineață, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane în localitatea Apateu, respectiv în localitatea Lucăceni.