Din păcate, mama acestuia, Semida Sărmăşag (37 ani), tatăl lui, Ioan Radu Sărmăşag (49 ani) și fratele lui, Ianis (9 ani), au murit pe loc în urma accidentului produs aseară între Negrești și Bixad.
O cunoscută creatoare de modă din Baia Mare, Semida Sărmăşag, şi-a pierdut viaţa într-un GRAV accident de circulație. În cumplitul accident, alături de tânăra creatoare de modă și-au mai pierdut viața și soțul femeii și unul dintre cei doi copii ai familiei.
Tragedia s-a produs în această seară, în judeţul Satu Mare, între localitățile Bixad și Negrești Oaș. La volan se afla chiar creatoarea de modă care, la ieşirea pe drumul principal, nu a acordat prioritate unui microbuz. Astfel, a intrat în coliziune cu microbuzul care circula regulamentar, pe drumul cu prioritate.
Femeia împreună cu soţul şi cei doi fii ai lor se întorceau acasă la Baia Mare după ce au participat la o întâlnire religioasă, la o casă de rugăciune situată între localitățile Bixad și Negrești Oaș.
În urma impactului violent, Semida Sărmăşag, soţul ei şi unul dintre cei doi copii ai lor, cel mare, şi-au pierdut viaţa pe loc. Celălalt copilaș a fost transportat în stare gravă la spital.
Polițiștii cercetează acum toate împrejurările în care s-a produs accidentul extrem de grav, soldat cu trei morți.