Maramureșan prins gonind cu peste 100 km/h în Blaja.
În data de 5 martie, la ora 17:20, polițiștii rutieri din Tășnad împreună cu cei din cadrul Formațiunii de Ordine și Siguranță Publică, în cadrul unei acțiuni tematice, pe linia nerespectării limitei de viteză maxim admisă, au identificat pe DJ 191, în localitatea Blaja, un tânăr de 25 de ani din comuna Oncești, județul Maramureș, conducând cu o viteză de 101 km /h. În urma verificărilor suplimentare efectuate, polițiștii au stabilit că cel de la volan avea dreptul de a conduce vehicule suspendat. I s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis.