Primăria Municipiului Satu Mare a decis azi, după o evaluare pe teren, să respingă recepția la terminarea lucrărilor de modernizare a străzii Diana.
- ”Comisia de recepție al cărui președinte este administratorul public, Maskulik Csaba, a motivat respingerea recepției din cauza faptului că, firma care a executat lucrările nu a respectat în totalitate cerințele prevăzute în proiect, constantându-se astfel mai multe neconformități. Din comisia de recepție a mai făcut parte și reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcții.
- Comisia a avut obiecții legate și de calitatea lucrărilor executate pentru amenajarea a părții carosabile, trotuarelor și a rigolelor de scurgere, deficiențe vizibile mai ales după căderea precipitațiilor din ultima perioadă când comisia e efectuat o altă verificare în teren.
- Conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare transmite încă o dată firmelor care realizează lucrări de modernizare sau reabilitare a unor străzi că, comisia de recepție din cadrul Primăriei va admite recepția lucrărilor doar în momentul în care acestea vor respecta toate cerințele prevăzute în proiect, fără a mai face compromisuri privind calitatea lucrărilor executate, indiferent de valoarea proiectului”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Satu Mare.