în cartierul Funcționarilor, unde sunt numai oameni serioși. Colegii mei o să scoată exact declarația dânsului și o să se facă o plângere împotriva dânsului pentru discriminare”, a declarat azi, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Dorel Coica.
”Acolo, unde am vrut să reabilităm, am vrut să trimitem niște familii de pensionari serioși, care și-au pierdut casa sau pensionari a căror bunuri, case s-au retrocedat”, a mai spus acesta care a dat asigurări că ”Dacă domnul Butka insistă, vom aduce niște familii de pe Ostrovului din acelea care au 7-8 copii.”
Ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, consilierul UDMR Butka Gergo a cerut executivului lămuriri privind lucrările „dubioase” la un centru social care se construieşte pe strada Clujului unde, în ultima vreme, s-au aciuat pe acolo reprezentanţi ai lumii interlope sătmărene care deja îşi împart între ei locuinţele amenajate pe jumătate.
Plângerea în Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și-o va asuma, poate, chiar primarul.