pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Fiul victimelor de la Apa, Răzvan Rentea, principalul suspect al triplei crime de la Apa

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
UPDATE Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine dimineață să fie prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Polițiștii l-au arestat pe principalul suspect în cazul crimelor de la Apa, este vorba chiar despre fiul soților Gheorghe și Niculina Rentea, Răzvan Rentea. Acesta a fost ridicat imediat după înmormântare de polițiști și dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare la audieri. Dacă procurorii vor decide, bărbatul ar putea fi reținut.
Vom reveni cu amănunte.
Vă reamintim că o familie din comuna Apa a fost ucisă în propria locuință. Crima a avut loc în noaptea de joi, 23 spre azi, 24 noiembrie. Este vorba despre doi soți, Rentea Gheorghe (59 de ani) și Niculina (56 de ani), care au fost găsiți în fața garajului, respectiv Viorica Apan (80 de ani), mama Niculinei Rentea. Niculina Rentea era angajată pe funcția de inspector superior la Trezoreria din cadrul Finanțelor Sătmărene.
Corpurile neînsuflețite au fost găsite de către un vecin.
Din primele informații reiese că victimele prezentau mai multe lovituri la nivelul capului. Când au fost găsite, acestea zăceau într-o baltă de sânge, putând fi greu identificate.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii