Cei şase cetățeni de origine iraniană, respectiv irakiană sunt cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În data de 13 aprilie 2018, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației – SPF Berveni, jud. Satu Mare, au declanșat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 23.50, un echipaj al poliţiei de frontieră a observat, pe direcția localității Oar, jud. Satu Mare, şase persoane care se deplasau pe jos spre frontiera de stat cu Ungaria.
Deoarece persoanele în cauză nu-şi justificau prezența în zonă, echipajul poliţiei de frontieră a procedat la reținerea acestora.
Persoanele în cauză au fost duse la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor, ocazie cu care s-a constatat că este vorba de şase cetăţeni de origine afro-asiatică.
În urma verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Iran și Irak, patru adulți, cu vârste cuprinse între 26 şi 38 de ani și doi minori, cu vârste de 3 şi 16 ani, solicitanţi de azil în ţara noastră.
Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să treacă ilegal granița, cu scopul de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.
Cei cinci cetăţeni iranieni și cetățeanul irakian sunt cercetați de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate masurile legale ce se impun.