Patrula s-a deplasat la faţa locului, iar după ce şi-au declinat calitatea, jandarmii au trecut la legitimarea persoanelor recalcitrante. În acel moment 3 bărbaţi au devenit agresivi fapt pentru care jandarmii au fost nevoiţi să folosească forţa, fiind necesară încătuşarea acestora.
În urma controlului corporal preventiv efectuat asupra celor 3 persoane, s-a constatat faptul că doi dintre bărbaţi aveau asupra lor cuţite. Din cauza acestui fapt au fost conduşi la sediul Poliţiei Certeze, unde, celor doi le-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase prevăzută de art. 372 ,alin. (1), lit. a) din Codul Penal.




















Vreau cazier
Marina ioan
pe 06 Noiembrie 2023




