pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Un negreștean a acroșat un ansamblu de vehicule și a refuzat recoltarea probelor biologice

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Negrești Oaș au fost sesizați ieri despre producerea unui eveniment rutier, la ieșirea din localitatea Vama.

Cu ocazia cercetării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 27 de ani, din Negrești Oaș, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat, de 50 de ani, din Maramureș. 

În urma accidentului rutier au rezultat doar pagube materiale.Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, și au fost conduși la spital pentru a li se recolta probe biologice, în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.

Bărbatul de 27 de ani, a refuzat recoltarea probelor.

Cercetările continuă în dosarul penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice.

Polițiștii sătmăreni reamintesc faptul că ”Refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere… de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani” – aspecte prevăzute în Codul Penal.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii