Concursul va avea loc în data de 6 iulie.
Rezultatele obținute în urma activității de validare/invalidare a candidaturilor depuse pentru ocuparea postului de șef serviciu la Serviciul Rutier, prevăzută cu gradul profesional de comisar șef de poliție, poziţia 113 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cei trei candidați au fost validați.
Întrucât până la această dată nu s-au primit rezultatele obținute de către candidați la evaluarea psihologică susținută în data de 26.06.2018 pentru promovare în funcții de conducere, rezultatele la testare vor fi comunicate ulterior.
La concurs vor putea participa doar candidații declarați apt psihologic.
Concursul va avea loc la sediul I.P.J. Satu Mare, în data de 06.07.2018, ora 11.00, după un program care va fi stabilit de către comisia de concurs şi comunicat candidaţilor, iar proba de concurs va consta într-un interviu structurat pe subiecte profesionale care se înregistrează audio şi/sau video.
Evaluarea interviului pe subiecte profesionale se face cu note de la 1 la 10. Nota de promovare este minim 7,00, fiind declarat „admis” candidatul care a obținut nota cea mai mare la interviul structurat pe subiecte profesionale.
În situaţia în care, la concursul pentru ocuparea unui post de conducere vacant, mai mulţi candidaţi obţin aceeaşi notă, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în specialitatea postului scos la concurs.
În situaţia în care mai mulţi candidaţi au aceeaşi vechime în specialitatea postului scos la concurs, este declarat „admis” candidatul care are cea mai mare vechime în studiile necesare postului scos la concurs.
Candidatul nemulţumit de rezultatul obţinut la interviul structurat pe subiecte profesionale poate formula contestaţie, o singură dată, în termen de 24 de ore de la afişare.
Eventualele contestaţii se depun în termen de 24 de ore de la afişare, la Serviciul Resurse Umane din I.P.J. Satu Mare şi se soluţionează de către comisia constituită în acest scop în termen de 2 zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestațiilor.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriul interviu.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la interviul structurat pe subiecte profesionale este definitivă.
Rezultatele la contestaţii, precum şi rezultatele finale se comunică candidaţilor prin afişare la sediul unităţii.