În această dimineață, la ora 6,00, polițiști locali împreună cu angajați ai Serviciului Public de Asistență Socială și Serviciul Patrimoniu au efectuat o razie pe strada Horea.
Astfel, din cele 30 de familii găsite în imobil, zece locuiesc la imobilul cu nr. 6 fără forme legale și se află, potrivit celor declarate de primarul Kereskenyi Gabor, urmărite de organele de cercetare penală.
Acestea au primit termen să plece în cel mai scurt timp.
”Aproape toți sătmărenii cunoaștem ce se întâmplă în acest imobil. Știm că Horea 6 a devenit sinonimul cuibului de infracționalitate în Satu Mare. De la începutul mandatului am făcut mai multe verificări și mergem mai departe. (...) Vrem să desființăm acest cuib de infracționalitate și, într-o lună de zile, sper să evacuăm acest imobil”, a spus primarul Kereskenyi.
Primarul municipiului a participat personal la acțiune. Acesta a declarat că într-o lună de zile imobilul va fi evacuat și că până atunci vor continua astfel de acțiuni.
Polițiștii locali au condus persoanele fără forme legale la sediul Poliției, acestea fiind amendate. De asemenea, în cursul zilei de astăzi, asistenții sociali din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială vor reveni pentru a realiza anchetele sociale la familiile care doresc să se pună în legalitate.