Cetățenii sunt rugați să anunțe orice suspiciune pentru o intervenție rapidă a autorităților abilitate.
Nicolae Dumuța, directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, în cadrul ședinței lunare a Autorității Teritoriale de Ordine Publică, ce a avut loc astăzi, la Carei, a atras atenția primarilor din zonă asupra măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea și combaterea pestei porcine. În primul rând, porcii nu mai pot fi vânduți la târgurile din județ fără avizul special al DSVSA.
Pe de altă parte, crescătorii de animale trebuie să țină porcii în spații împrejmuite, să nu-i hrănească în niciun caz cu resturi menajere, în special cu cele provenite de la vânat. Nu în ultimul rând, medicul veterinar trebuie înștiințat în caz de îmbolnăvire sau de mortalitate a porcilor. Totodată, sătmărenii trebuie să cunoască faptul că vor fi despăgubiți la prețul pieței al cărnii de porc.
”Din păcate nici în Europa nu există o regulă de combatere a pestei porcine. Avem până acum rezultate bune în judeţ, dar ne aşteaptă perioade lungi de restricţie, deci vremuri grele. În această zonă am avut cazuri pozitive pe fondul de vânătoare de la Supur, Cehal sau Săuca, unde mistreţii sunt în număr crescut. Am rugămintea ca pe lângă ce transmitem în scris să ducem o luptă comună pentru a avea succes, în focarele din mediul domestic trebuie să acţionăm cât mai rapid. Situaţia este dramatică acum în judeţul Tulcea. Se duce o luptă asiduă pentru ca pesta să nu pătrundă în fermele comerciale pentru că am avea parte de consecinţe dramatice. Este foarte important timpul de reacţie”, a specificat Nicolae Dumuţa.
Zonele cu restricții drastice sunt în jurul localităților Săcășeni, Pir și Cehal.
Laboratorul DSVSA analizează zilnic între 30 și 80 de probe pentru siguranța cetățenilor.
Pesta Porcină Africană este o boală cauzată de un virus foarte rezistent în mediu şi alimente, afectând toţi porcii domestici şi sălbatici, dar boala nu se transmite de la animale la om, prin urmare nu afectează direct omul, deşi omul reprezintă un vector important în diseminarea acestei boli exotice fie prin contact direct fie prin intermediul unor produse, furaje sau alte instrumente.