De la confirmarea acestor focare, autoritățile au intervenit prompt și au acționat, în conformitate cu procedurile prevăzute de legislație, pentru lichidarea focarelor și prevenirea răspândirii virusului.
De asemenea, un rol important în închiderea acestor focare de pestă porcină l-au avut locuitorii din zonă, crescătorii de animale, care au înțeles să sprijine autoritățile în aplicarea acțiunilor necesare.
Actul oficial de stingere a bolii a fost semnat astăzi și înregistrat la Primăria din comuna Micula și la DSVSA Satu Mare. Prin acest act se consemnează faptul că în comuna respectivă nu mai există animale bolnave sau animale ținute sub observație clinică, în urma realizării integrale a măsurilor de profilaxie și combatere.