Investiție | Tren de lux pe ruta Timişoara – Satu Mare – Baia Mare

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Compania feroviară Astra Trans Carpatic a investit 20 de milioane de euro în deschiderea de rute feroviare noi, în urma achiziţiei a 15 automotoare de la Căile Ferate din Danemarca. Compania cotrolată de omul de afaceri arădean Valer Blidar a pus în circulaţie, sâmbătă, primul automotor achiziţionat, pe ruta Timişoara – Arad - Satu Mare - Baia Mare, oferind condiţii considerate de lux de către pasageri.

A patra legătură feroviară va fi lansată pe traseul Timişoara-Arad-Oradea-Cluj în luna decembrie, iar până în aprilie 2019 vor fi puse în circulaţie toate celelalte 14 garnituri, urmând să fie deschise noi rute.


Primul tren automotor cumpărat de compania feroviară Trans Carpatic Arad de la Căile Ferate din Danemarca a fost pus în circulaţie pe ruta Timişoara – Arad - Satu Mare - Baia Mare.

Compania AstraTransCarpatic din Arad, controlată de către cunoscutul om de afaceri cu origini sătmărene Valer Blidar, a lansat sâmbătă o nouă rută efectuată cu un tren privat. Este vorba de ruta Timișoara – Baia Mare.
Trenul circulă pe relația Timișoara – Arad – Satu Mare – Baia Mare, iar primul tren a plecat sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 8:30 de pe linia 1 din Gara Mare din Arad. Trenul are şi însoţitori de bord.
Compania operează cu trenuri care oferă condiţii ce sunt considerate de lux, condiţii care sunt peste cele oferite de către CFR sau alte companii feroviare din România, însă la aceleaşi preţuri ale biletelor.
Vagoanele sunt dotate cu sisteme de informare a pasagerilor, sisteme de entertainment audio-video, cu internet, prize pentru curent electric, instalaţii performante de aer condiţionat şi încălzire. Vagoanele sunt dotate cu GPS, aşa că se ştie unde se află în orice moment.
Trenurile pot circula cu viteze de până la 200 kilometri la oră însă sunt condiționate de calitatea infrastructurii feroviare din România. Investiția se ridică la circa 20 de milioane de euro iar întregul proiect cuprinde lansarea a 15 garnituri de acest fel până în Aprilie 2019.

SURSA: aradon.ro

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii