pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Lucrările de reabilitare termică a blocurilor din Carei sunt în toi

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Lucrările de reabilitare termică a blocurilor turn din municipiul Carei sunt în plină desfășurare. Investiția este finanțată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Există șanse foarte mari ca administrațiile locale să poată depune noi proiecte de finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.

  • ”Din acest motiv, le solicit careienilor să înființeze cât mai rapid asociații de proprietari, căci numai prin intermediul acestora vor putea obține finanțare. Proiectele se vor derula pe modelul celuia prin care sunt reabiltate cele patru blocuri turn din municipiu. Majoritatea banilor sunt asigurați din fonduri europene, primăria contribuie și ea cu o cotă parte, iar locatarii au posibilitatea să beneficieze de un împrumut în condiții avantajoase, putând achita contravaloarea contribuției în rate”, a declarat primarul Eugen Kovacs.

Primarul Eugen Kovacs a accentuat faptul că pot beneficia de asemenea finanțări doar asociațiile de proprietari legal constituite.
Pentru a putea beneficia de această oportunitate, locatarii blocurilor din municipiul Carei sunt îndemnați să înființeze asociații de proprietari.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii