Fetița a fost găsită de un cioban, care a sunat imediat la 112. Cu toate eforturile depuse de echipajele de pe ambulanță, fetița a decedat.
Fetița, împreună cu alți copii, s-a deplasat joi, în jurul orei 16.00, în extravilanul localității, în râul Crasna.
Fetița le-ar fi spus altor fete de vârsta ei că ar știi să înoate și s-a oferit să le facă o demonstrație. Doar că, intrată în apă, fetița a suferit un șoc hipotermic, care a dus la pierderea cunoștinței și la înec.
”Fetița, în vârstă de 8 ani, a fost găsită în stare de inconștiență, de către un cioban, care a sunat la 112 și a cerut ajutor, până la sosirea echipajelor, apelantul a urmat indicațiile de efectuare a manevrelor de resuscitare, primite din partea personalului din dispecerat. La ora 15:56, ora apelului, a fost alocat un echipaj EPA-SMURD Sărmășag și un echipaj EMU-A Tășnad, primul ajuns a fost EPA-SMURD Sărmășag care a început manevrele de resuscitare, la diferență de un minut a ajuns și EMU-A Tășnad, resuscitând împreună, iar la ora 16:07 a fost alocat în sprijin și un echipaj SMURD-TIM Satu Mare.
După respectarea protocolului de resuscitare, victima, în vârstă de 8 ani, a fost declarată decedată de SMURD-TIM Satu Mare”, potrivit Serviciului de Ambulanță Satu Mare.
Corpul neînsuflețit a fost depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare în vederea efectuării autopsiei.