este decizia luată azi de consilierii locali. În schimb, se păstrează mai multe staţii intermediare din zonă, cum ar cele de sub Podul Golescu sau de pe strada Corvinilor.
De la această dată, microbuzelor sau autobuzelor care circulă pe traseele judeţene sau internaţionale le va fi interzis să circule în zona centrală a municipiului, acestea fiind obligate să oprească numai în cele patru autogări amenajate şi autorizate conform legislaţiei în vigoare.
”În municipiu intră zilnic peste 500 autobuse de transport persoane, care execută servicii de transport prin curse regulate în trafic judeţean sau interjudeţean, care contribuie substanţial la îngreunarea traficului, în special în zona centrală şi pe podurile care traversează râul Someş, dar totodată sunt şi importanţi factori de poluare. Operatorii de transport nefiind supuşi unor reglementări naţionale sau locale privind punctele de plecare sau de sosire în municipiu sau privind traseele pe care pot să le parcurgă, şi-au făcut trasee proprii, care practic fiecare în parte atinge zona centrală, iar punctele de oprire pentru îmbarcarea pasagerilor sunt staţiile publice acordate cu drept de utilizare exclusivă operatorului care are semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport persoane prin curse regulate în interiorul municipiului, sau au ocupat spaţii din domeniu public neamenajate, care au devenit un fel de autogări neautorizate şi evident necontrolate de autorităţile cu responsabilităţi în domeniu”, se arată în raportul de specialitate privind Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acces în municipiu şi stabilirea punctelor de oprire pentru îmbarcarea sau debarcarea călătorilor, a autovehiculelor care execută serviciul public de transport persoane prin curse regulate pe traseele judeţene, interjudeţene şi internaţionale.
”Prezentul proiect de hotărâre a fost elaborat având ca scop o mai bună gestionare a executării serviciilor de transport public de persoane, întărirea disciplinei în ce priveşte respectarea programelor de transport, a traseelor pentru care au fost acordate licenţe, creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor, înlăturarea tuturor posibilităţilor de producere a accidentelor cu victime umane, creşterea transparenţei în raporturile cu operatorii de transport, respectarea condiţiilor legale de executare a traseelor”, se mai arată în raport.