Plenul Consiliului Județean Satu Mare a aprobat, la primul punct al ordinii de zi din cadrul ședinței extraordinare desfășurată azi, alocarea din fondul de rezervă al județului, a sumei de 1, 8 milioane de lei, pentru obiectivele de investiții realizate de Județul Satu Mare în cadrul programului Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa I.
În ședința condusă de șeful administrației județene, Pataki Csaba, la cel de-al doilea punct al ordinii de zi, aleșii județeni și-au dat acordul pentru rectificarea bugetului general consolidat al Județului Satu Mare pe anul 2018, fiind astfel alocată suma de 5,3 milioane de lei la capitolul drumuri județene, tot pentru finanțarea unor cheltuieli prin PNDL.
Un alt proiect important aprobat de aleșii județeni se referă la transmiterea drumului judeţean DJ 196C din domeniul public al Judeţului Satu Mare şi din administrarea Consiliului Judeţean Satu Mare în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor - Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în vederea încadrării acestuia în categoria funcţională a drumurilor naţionale. Este vorba despre 17,3 kilometri din sectorul de drum judeţean DJ 196C, pe traseul Horea – Scărișoara Nouă – Resighea – Pișcolt. Acest sector de drum face legătura între DN 19, localitatea Pişcolt, comuna Pişcolt şi localitatea Horea, comuna Sanislău - spre punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, spre localitatea Omboly. De asemenea, pe acest traseu, mai exact în localitatea Scărişoara Nouă, se află Mănăstirea “Sfântul Ioan Botezătorul Scărişoara Nouă”. Odată ce această porțiune de drum va fi ridicată la standardul de drum național și va beneficia de modernizare, localitățile situate pe acest tronson vor cunoaște o revigorare economică, vor fi intensificate legăturile transfrontaliere și se va dezvolta turismul ecumenic.
Tot în cadrul ședinței va fost aprobată atribuirea licenţelor de traseu pentru serviciul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, operatorului de transport S.C. EXCLUSIV LV S.R.L. Satu Mare, pentru traseele Odoreu – Parc Industrial Sud Satu Mare(ZOLLNER) și retur, Eriu Sâncrai – Parc Industrial Păulești(ZOLLNER) și retur, Valea Vinului – Apateu(GM Development) și retur, Domănești – Sânmiclăuș – Continental(Contitech) Carei și retur, Nadișu Hododului -Satu Mare Draxlmaier(DRM) și retur, Babța – Satu Mare Draxlmaier(DRM) și retur pentru transportul muncitorilor.
Un alt proiect de hotărâre care a primit votul consilierilor județeni a privit darea în administrare către Comuna Foieni, care intenționează să reabiliteze tronsonul de drum judeţean DJ 196B, în lungime de 2,5 km, situat în intravilanul localității Foieni, drum aflat în domeniul public al Județului Satu Mare.
La ultimul punct de pe ordinea de zi s-a votat aprobarea plății cotizaţiei Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare pentru anul 2018, către Asociația Națională a Autorităților Teritoriale de Ordine Publică, la nivelul sumei de 5.000 de lei.