”Scot la licitație unul dintre produsele cele mai apreciate marca coșul cu legume, și anume dulceața de ardei iute. Pentru început ofer 20 borcane celor care cumpără sau donează minim 25 lei pe borcan”, a anunțat jandarmul Răzvan Țiplea.
Jandarmul scoate la licitație, pentru început, 20 de borcane de dulceață de ardei iute, iar banii strânși vor fi donați bebelușului diagnosticat cu malformații la inimă.
”Puteți oferi un mare ajutor familiei greu încercate in această perioadă si totodata vă veți bucura de cel mai bun produs al meu care urma sa iasa pe piață. Toata suma rezultată din vanzarea borcanelor va merge către colegul meu care are mare nevoie de ajutor”, a mai precizat Răzvan Țiplea.
De altfel, fotograful tășnădean Vali Mădă sare în ajutorul bebelușului bolnav.
”Ofer 50 de magneți cu Stațiunea Tășnad spre donația bebelușului grav bolnav. Dacă 50 de oameni donează fiecare 10 lei, ajutăm împreună cu 500 de lei din partea comunității Tășnad. Puteți dona mâine în intervalul orar 14:00 - 19:00 la sala de sport din cartierul Zorilor”, scrie acesta.
Reamintim că un copil de numai 3 zile din județul Satu Mare are nevoie de ajutorul sătmărenilor. Micuțul a fost diagnosticat cu malformații la inimă și trebuie operat în două săptămâni. Intervenția chirurgicală costă 100.000 de euro.
Puteți ajuta, donând bani în contul următor:
Ro42ugbi0000332005659ron
Garanti BANK Satu Mare
Titular cont Săvianu Dorin