pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Mirela Retegan se implică pentru a-i ajuta pe cei șapte copii din Tătărăști rămași fără casă

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Tragedia prin care trece familia cu cei șapte copii minori din Tătărăști care au rămas sub cerul liber, după ce casa lor a fost distrusă în întregime de un incendiu a ajuns și la urechile sătmărencei Mirela Retegan, fondatoarea trupei Gașca Zurli.

Într-o intervenție ”live” pe Facebook, Mirela Retegan solicită tuturor oamenilor de bine din țară, dar și din străinătate, care au posibilități financiare, să cumpere măcar o cărămidă pentru casa acestei familii, care ar urma să fie construită la Tătărăști.
Mirela Retegan spune că această casă va fi gata până de 1 martie, acesta fiind cel mai frumos cadou pe care cei șapte copilași l-ar putea primi de Mărțișor.
Mai mult decât atât, Mirela Retegan, anunță că Gașca Zurli va susține un concert la Satu Mare în data de 3 martie, la Casa de Cultură. Fondurile adunate cu această ocazie vor fi donate familiei cu cei șapte copii din Tătărăști.

Reamintim faptul că cei care doresc să facă donații pentru a ajuta familia cu șapte copii minori din Tătărăști care au rămas fără casă, după ce a ars într-un incendiu, o pot face acum în conturi bancare deschise atât în lei, cât și în euro, dolari sau în lire sterine.
Conturile au fost deschise avându-i ca titulari pe Marcela Papici și preotul Florin Libotean și au fost deschise la Banca Transilvania:

Cont LEI
RO24BTRLRONCRT0146227501

Cont EURO
RO71BTRLEURCRT0146227501

Cont LIRE
RO29BTRLGBPCRT0146227501

Cont DOLARI
RO75BTRLUSDCRT0146227501

Până în prezent, s-a adunat suma de 6.230 de euro.

”Va suntem recunoscători! La 4 zile de la incendiu care le-a ars casa, suntem la 6230 Euro (cash si conturi – lei, euro, dolari). #Casaoamenilorbuni va deveni realitate datorită domniilor voastre si generozității de care dati dovada! ”, scrie Marcela Papici.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii