pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Peste 11.000 de pachete de țigări de contrabandă ascunse în podeaua mașinii

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Polițiștii de frontieră au descoperit 11.250 pachete de țigări ascunse într-un spațiu special amenajat în podeaua unui autoturism condus de un bărbat cu dublă cetățenie româno-ucraineană. 

Aseară, în jurul orei 21.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pe sensul de ieșire din țară, Istvan B., în vârstă de 43 de ani, cu dublă cetățenie româno-ucraineană. Acesta conducea un autovehicul marca Citroen Jumper, înmatriculat în Germania.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului. Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 11.250 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Cantitatea de ţigări în valoare de 131.625 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea produselor accizabile supuse marcării fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.
Totodată, autoturismul marca Citroen, în valoare de aproximativ 37.600 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii