Apelul a fost direcționat către agent de poliție Ungur Vasile, șeful Postului de Poliție Crucișor, care sa deplasat de urgență la domiciliul tânărului, unde, întâlnindu-se cu părinții acestuia, le-a comunicat de intențiile fiului lor și au pornit împreună în căutarea lui.
Ajuns la o anexă, a constatat că poarta de acces era închisă din interior, astfel că a forţat-o pentru a reuşi să intre, moment în care a observat tânărul agățat cu ajutorul unei sârme, înfășurate în jurul gâtului, de un par în mijlocul anexei.
Văzând că acesta prezintă semne vitale, l-a eliberat din prinsoare, l-a scos afară și i-a acordat primul ajutor, salvându-i viața.
Ulterior a solicitat o ambulanță care l-a transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Agentul de poliție Ungur Vasile își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare, la Postul de Poliţie Crucișor, din luna iulie 2016, fiind încadrat din sursă externă.
Înainte a îmbrăca uniforma de polițist, eroul nostru, a îmbrăcat uniforma de militar, timp de 6 ani, perioadă în care a fost trimis în misiune și în Afganistan, susține conducerea IPJ Satu Mare care îl felicită pentru promptitudinea şi profesionalismul de care a dat dovadă!