pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

Investiție de 45,2 milioane de euro care salvează peste 1.500 de locuințe din județul Satu Mare

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a convocat azi o nouă şedinţă de prezentare a proiectului ”Creșterea capacității de atenuare a acumulării Călinești-Oaș și de tranzitare a debitelor de viitură până la frontiera cu Republica Ungară”.

La ședință au participat reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Satu Mare, ai proiectantului tehnic precum şi a tuturor primarilor din aria administrativă de implementare a proiectului, respectiv bazinul hidrografic al râului Tur. În acelaşi timp, au fost convocaţi şi reprezentanţii Direcţiei Arhitect-şef din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, structură importantă în procesul de avizare a investiţiei.
Prefectul a solicitat această întrevedere având în vedere faptul că proiectul este în stadiul de pregătire pentru solicitarea finanţării prin Programul Operațional Infrastructură Mare - axa prioritară 5 - Promovarea adaptării la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor şi în acest moment poate fi adaptat la nevoile locale ale comunităţii, pentru a afecta cât mai puţin proprietatea şi pentru o bună protecţie a naturii.
Lucrările propuse în proiect au fost prezentate de dr. ing. Costică Sofronie, expert tehnic, ing. Cristian Ciulbea, director respectiv ing. Ioana Diaconescu director tehnic dezvoltare investiţii în cadrul Administraţiei Bazinale Someş-Tisa Cluj. Primarii prezenţi la şedinţă au putut în acest fel să-şi exprime punctele de vedere privind viitoarea implementare a proiectului. Principalele lucrări care vor fi executate vizează reabilitarea și punerea în siguranță a barajului de la Călinești-Oaș, realizarea unei acumulări nepermanente de tip polder în zona Dimoșag, supraînălțarea digurilor existente, consolidări de maluri și alte lucrări de apărare de-a lungul râului Tur, a afluenților Talna și Turț. Prin proiect se estimează protejarea a peste 1500 locuinţe, 81 de obiective economice, peste 6700 hectare de teren agricol şi precum şi elemente de infrastructură rutieră şi de cale ferată.
Deoarece proiectul are o importanță deosebită pentru prevenirea situațiilor de urgență, inclusiv în context transfrontalier şi reprezintă una din cele mai mari investiţii publice din judeţul nostru (evaluată la 45.212.000 euro), reprezentantul Guvernului în teritoriu a adresat primarilor, proiectanților şi autorităţilor judeţene solicitarea de a contribui la definitivarea urgentă a propunerii de proiect, cu sprijinul Instituției Prefectului pentru finalizarea demersurilor administrative.

Lasă un comentariu

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii