Greva muncitorilor de la Electrolux s-a încheiat, după zece săptămâni de proteste. Oamenii se vor întoarce mâine la serviciu.
Conducerea Electrolux a acceptat solicitarea sindicaliștilor de a nu modifica forma contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate în această dimineață.
În ceea ce privește oferta financiară, care prevede creșterile salariale, ea a fost acceptată de sindicaliști.
Aceștia au obținut o creștere de 5,5% pentru anul 2019 a salariului de bază şi un bonus de prezenţă de 200 de lei (240 de lei cu taxele incluse) pentru personalul direct productiv iar începând cu 1 ianuarie 2020 o creştere tot de 5,5% şi o creştere a bonusului de prezenţă de 400 de lei.
Contractul colectiv de muncă nu va fi modificat.
Liderul Sindicatului Liber Samus, Sorin Faur, a transmis aprecierile sale muncitorilor greviști care au rezistat să stea zece săptămâni în grevă.
Liderii de sindicat au făcut și un apel la respectarea regulamentului de ordine internă, pentru a nu exista disensiuni.
”Să rămânem uniți! Nu vă lăsați provocați și orice problemă aveți, să ne spuneți!”, le-a mai transmis Faur greviștilor.