pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În cadrul întâlnirii săptămânale a prefectului Radu Roca cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne a fost definitivat programul manifestărilor dedicate sărbătorii din 24 ianuarie 2023, Ziua Unirii Principatelor Române.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită la Satu Mare astăzi, 24 ianuarie, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza situat în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Anul acesta se implinesc 161 de ani de la Mica Unire, care a fost posibila datorita domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care a reusit, in scurta sa domnie, sa creeze un stat modern.

La ora 10,00, în faţa bustului domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de lângă sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, a avut loc o ceremonie religioasă și depunere de coroane pentru a sărbători cei 160 de ani de la Mica Unire.

În municipiul Satu Mare, manifestările dedicate zilei de 24 Ianuarie “Ziua Unirii” se vor desfășura începând cu orele 10.00, la bustul lui Alexandru I. Cuza, de lângă Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare. 

Meteorologii au prevăzut că vremea va rămâne și astăzi apropiată de normalul termic al acestei perioade. Pe arii restrânse, noaptea și dimineața vremea va fi geroasă.
Manifestările dedicate zilei de 24 Ianuarie – ”Ziua Unirii” se vor desfășura începând cu orele 11.00, la bustul lui Alexandru I.Cuza de lângă Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare
La bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza situat în fața IPJ Satu Mare au avut loc azi manifestări dedicate Unirii Principatelor Române.
În organizarea Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Primăriei Municipiului Satu Mare şi Garnizoanei Satu Mare, se vor desfăşura manifestări specifice, la bustul lui Alexandru I. Cuza din fața Inspectoratului Județean de Poliție, strada Cuza Vodă din municipiul Satu Mare.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii