pnl alegeri parlamentare 
SATUMARE NEWS

În urmă cu puțin timp a izbucnit un incendiu la un Service Auto din zona Pieției de Vechituri din municipiu Satu Mare.

Primăria municipiului Satu Mare transmite sătmărenilor că pentru accesul în Piața de Vechituri, în calitate de comerciant sau cumpărător, este necesar Certificatul verde de vaccinare sau un test negativ PCR.

Duminică, 24 octombrie, Piața de Vechituri își deschide porțile.

Lucrările de reparații la Piața de Vechituri se apropie de final. Deși inițial nu erau prevăzute lucrări la rețeaua electrică de iluminat, pentru îmbunătățirea condițiilor din piață, s-a decis introducerea unei rețele de iluminat, chiar dacă datorită acestui fapt termenul de finalizare a trebuit prelungit. 

Primăria Satu Mare și Apaserv vor demara începând cu 1 august 2021 lucrările de modernizare a Pieței de Vechituri, care sunt preconizate a se finaliza până în 30 septembrie 2021.

Primăria Satu Mare anunță că începând de duminică 07.06.2020 se redeschide PIAȚA DE PRODUSE INDUSTRIALE ȘI VECHITURI cu respectarea din partea comercianților și cumpărătorilor a următoarelor condiții:

Primăria municipiului Satu Mare a anunțat pe pagina de socializare că, până pe data de 31 martie, activitatea comercială în Piața de Vechituri va fi suspendată.

Primăria Satu Mare a anunțat deschiderea unui punct de tăiere special amenajat pentru sacrificarea mieilor şi iezilor.

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare a autorizat punctul de sacrificare temporară a mieilor și iezilor, la solicitare a Primăriei Satu Mare.

Primăria Municipiului Satu Mare anunță demararea lucrărilor de reparații în sensul giratoriu de lângă Piața de Vechituri, respectiv pe o porțiune a Străzii Lăcrămioarei.

cba

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii