Banner blato Livrare1 
banner simple shop

La Muzeul Județean a avut loc Conferința Municipală de Alegeri ALDE Satu Mare.

Ieri, în şedinţa ordinară a Consiliului Local Satu Mare, la punctul Diverse, consilierul  Mihai Huzău (ALDE) a adus în discuție indexarea tarifelor pentru salubrizare a SC Florisal SA pentru anul 2017. În opinia sa, Florisalul trebuie să reducă tarifele pentru anul 2017 cu aproximativ 0,5%, nicidecum majorate.
Examenul pentru funcția de director financiar-contabil al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare a fost promovat de Daniel George Ardelean,
Radu Giurcă pare să fie noua ”achiziție” a partidului ALDE.
Pe motiv că rezonează mai bine cu ALDE decât cu PSD, managerul public al județului, fost primar al orașului Negrești Oaș și până mai ieri membru marcant

ALDE a depus azi, la Biroul Electoral Județean, lista candidaților acestei formațiuni politice pentru Consiliul Județean Satu Mare.

Conducerea ALDE Satu Mare a primit azi relaxată, chiar foarte relaxată, vizitată co-preşedintelui formaţiunii la nivel naţional, Daniel Constantin, aflat în precampanie electorală.
Conducerea ALDE a dat publicităţii lista candidaţilor proprii pentru primăriile din judeţului Satu Mare.
Flori și mărțișoare pentru doamne și domnișoare din partea organizațiilor politice, locale și județene. Politicul s-a întrecut,
Conducerea ALDE Satu Mare a organizat azi o conferință de presă, unul dintre subiecte fiind "Schimbarea prefecților".

cbasatumare

Banner Livrare22

centrulgmzamfirescu

Acest site folosește cookies. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Vezi detalii